cam trist..

citesc despre stele de atata vreme..

am inceput, incet, treptat sa ma uit in viitor.

de ce mi-o fi luat atata vreme sa inteleg cum e cu sufletele stelelor?

eu stiu ca lumea asta conventionala nu poate accepta ca stelele stiu tot si nu mint niciodata. pentru ca e mai simplu sa calculezi matematic orice, decat sa traiesti in lumea prafului organizat de stele.

:)

si totusi, acum cand Luna-mi straluceste mai puternic ca niciodata, inteleg niste lucruri care ar  fi trebuit sa imi fie atat de evidente deja, dar care fac atata sens cand ma uit care e rolul meu aici, in viata asta.

recunosc oamenii potential fericiti, dupa ochi. ma pot imprieteni cu ei.

inteleg ca invat cate ceva de la fiecare din cei pe care ii intalnesc. despre viata, despre roluri, despre trecut si despre viitor. despre valori si limite. despre compromisuri. de la toti, mai putin de la unul. care ramane ancora in realitate, pentru ziua in care o sa ma trezesc din visul asta in realitatea in care visul a devenit real.

eu nu o sa fac in viata asta ever again compromisul de a-mi nega fericirea in favoarea confortului. imi e clar asta. atat de limpede!

meritam cu totii sa fim fericiti. cumva universul are grija sa ne dea in viata asta intalnirea cu perechea noastra. 

meritam sa o simtim si sa o recunoastem. si daca dupa aceea vom alege sa ii negam existenta de frica de fericire, e alegerea fiecaruia dintre noi. o sa  vina, mai devreme sau mai tarziu in viata fiecaruia din noi un judecator al valorilor, care sa ne justifice din cazua caror traume anterioare nu suntem fericiti. LOL. nu suntem fericiti pentru ca atunci cand viata ne izbeste de fericire, din cauza zidurilor conformitatii, nu o recunoastem. si daca o recunoastem, nu credem ca ar putea fi reala. si ne da viata ocazia, sa alegem sa ii nefericim si pe cei de langa noi, impiedicandu-i, prin legaturile create, sa isi gaseasca / intalneasca / recunoasca propriul drum spre fericire. 

limite. 

sunt in etapa in care nu prea inteleg de ce universul nu poate sa indeparteze ACUM , doar pentru 5 minute valul de pe ochii vietii, ca sa isi vada lantzurile. asta vreau: sa isi vada lanturile. sunt sigura ca in clipa in care le vede, le rupe.

si pentru ca inteleg ce se  intampla, imi e greu sa inteleg de ce nu e momentul care trebuie. ce asteptam, dle Timp? ca doar nu astepti tu sa se hotarasca niste manageri. tu poti mai bine decat atat :) !