luni, 31 martie 2014

..zbor..

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor.
Şi acesta e zborul

intr-o zi, cand nu o sa mai fiu aici, sa va amintiti ca iubesc poezia asta. am obosit. 
la multi ani nichita, oriunde esti tu acum.

sâmbătă, 29 martie 2014

azi, vreau sa fiu fluture putzin..

mi-a lipsit soarele. soarele care straluceste pe petalele florilor.
uite de aia vreau sa fiu fluture, din cand in cand. cand uit ca penele mele au deja culoare, si nu o sa se mai coloreze in culorile florilor in sufletul carora as vrea sa intruu.

nu pot.. sunt prea mare si ma incurca aripile.. intra in sufletul florilor asa cum as vrea.
Oare unde gasesc niste prajitura din aia din care a mancat Alice??? (..de s-a facut ea mica mica...)

ca azi am Realizat ca da, (din nou), da, Aerul ma intelege. ce cadou mi-ar fi potrivit de ziua mea? cumva daca as putea sa-l primesc azi in avans, Printzule, te rog!! un aparat profesionist din ala greu, ca acuma am forta sa il car, cu obiectiv daca se poate supermacro. ca asta micu nu ajunge destul de aproape nici de polen, nici de stralucirea stravezie a petalelor, nici macar la picioarele murdare ale albinelor.
ce ma fac cand o sa  apara fluturii si o sa ii vanez si nu o sa fiu multumita de nici o poza, pentru ca nu se vede suficient de clar textura culorii?
deci ?????   /me tropaie...
of.


 
imi lipseste ..inca.. umblatu descultza prin iarba. 
Azi nu am avut curaj, ca era prea multa lume in parc. dar.. ar trebui la intrarea in parc sa se taie bilet de intrare..pentru ca .. mie, azi, mi-a fost tare greu sa ii inteleg pe cei care au venit in parc sa manance popcorn si vata pe batz. dáia cu shaorme nu am vazut.. dar ei cred ca nu stiu ce e aia parc. anyway.

am nevoie de carator de bagaje. angajez carator de bagaje. (si platitior de inghetzata, dar inghetzata nu am voie sa mananc). imi e complicat sa intind aripile si sa fac tumbe prin aer cu bagajele de la sala dupa mine.. as arunca telefonul dupa cineva, sa il prinda si sa aiba grija de el, pana fac eu poze placintelor pentru furnici. am mare nevoie de carator de bagaje :):):) !!!!!!!!

urmaresc anul asta evolutia placintelor pentru furnici si salatelor de fluturi. 

azi, pentru ca (iar) am sarit micul dejun, si am ajuns in parc pe la 13, imi era foame.. ma uitam cu ochii asa mari cum straluceste el polenul si lumea nu intelege albinele si fluturii ce cauta prin flori.. ce salata colorata puteam sa fac.. dar.. cum s-ar fi uitat ei la mine daca rontzaiam niste flori?

..si caut, pentru uz personal, salcami la care sa ajung. salcam am voie sa mananc. zahar de floare de salcam am voie sa mananc. (sper.. ca nu am intrebat cate calorii are... sper ca nu se numara ;))) )
(dintre fructele de sezon coapte la ora asta: magnolia si floare de nu ma uita. se coc lalelele. care for a salad box :) ? )







duminică, 23 martie 2014

beneath the imperfections..

beauty is in the eyes of the beholder.
cum altfel as putea intelege de ce ceilalti nu te vad asa frumos cum te vad eu?

cum as putea alunga gandurile care imi vin in clipa cand vad urmele rosii in locuri care sunt ale mele?
cum zic zanele: "al meu". nicidecum.
doar purtand urme vizibile dintr-o alta viata.
..din una nu atat de perfecta ca asta. din una in  care atunci cand gheatza te arde, nu ceri acordul nimanui.
imi vine sa te intreb de fiecare data, cum reusesti sa te lovesti acolo? sigur mananci bataie. sigur!

dar.. cred ca avem fiecare din noi, in lumea asta lectii de invatzat.
de la fiecare din cei pe care ii intalnim in cale cate una.
eu, pentru ca nu vreau sa ma resemnez, si nu accept compromisuri in planul asta, in cautarea lui "ever", trebuie sa invat cum e sa il pot atinge doar superficial.
nu vreau sa fac compromis nici in intuitie, nici in emotii.
and then, pentru ca ma iubiti, va rog, dati-mi pace. there is no other way. :)

nu exista nici un posibil motiv din lumea asta conventionala care sa poata distruge legatura asta.
si cand o sa se termine viata asta, o sa vina urmatoarea.

Nico, fii de piatra. sau .. mai bine. Fii ceea ce esti tu, fii Apa, vesnica. Zboara prin aer sub ce forma vrei tu, dar ai rabdare pana Aerul invata ca drumul lui in viata este despre tine. Si nu invers.

Si stiu de acum ca stii asta. stiu ca stii si tu, din prima zi in care ni s-au intalnit privirile. mai bine mi-ai zice cand a fost.. pentru ca eu.. sunt putin blonda. Nu mai stiu.

joi, 20 martie 2014

Vis..

you don't need eyes to see.
you need vision.

am mai zis. insist.

pentru ca uitatul nu o sa duca niciodata lucrurile mai departe. nici datul cu parerea.
ci viziunea e cea care poate muta muntii. pentru ca vede mai departe de ei, in nori. si nu ii e frica sa zboare.

de aia, pamantenii niciodata nu o sa inteleaga de ce poti sta cu ochii inchisi in mijlocul furtunii si sa te bucuri de apa. ca nu iti e frica nici de vant, nici de apa.

cand zic pamanteni stiti ca vorbim de stele, nu?

cred cu tarie ca lumea asta se invarte pentru ca cineva a aruncat stele pe cer.
cred ca Soarele nu ar fi atat de puternic daca nu l-ar iubi si sustine din partea cealalta a lumii, Luna.

stiu ca zanele nu inteleg cand zic despre stele. si nici nu conteaza.
(cu exceptia a 2 zane, exceptiile care confirma regula. I miss you so much!)
stiu ca printzii si printzesele intzeleg. pentru ca printzitul se face pe timp de pace, si pentru ca in general, sangele albastru e scolit. si are zestre pentru ca stie sa si-o produca.
am zis "a printzi", nu a ocupa terorist lucrurile altora. asta din urma e o foame comunista, care din pacate se intalneste mult prea des in jur, pentru ca mult prea multi muritori de foame au ajuns sa fure prajituri, si nu stiu sa le mananca corect. (mananca am zis.. de gramatica pe care ar intelege-o) (mai bine ati baga niste junkfood de nivelul vostru, oricum nu recunoasteti prajiturile bune..)

vision: forever. brut, nedetaliat. complet, stronger, together. albastru. atat de clar si de concret.

vision. what is your vision? do you even have one?

asa de frumos e in romana... Vis.

marți, 18 martie 2014

..despre bogati si saraci

Note to self: Nico, cum te astepti tu sa ai impact asupra lumii daca nu ai inteles pana acu, la batranete, lectia cu bogatii si saracii?
sa ti-o reamintesc:

bogatii mereu o sa caute sa adune si banii altora la fel de bogati ca ei. sa supravietuiasca. ca scopul lor in viata nu e sa stie sa faca bani pentru ca ei sunt un mijloc care te ajuta sa te bucuri de viata, NU. scopul lor in viata este sa traiasca si maine, pentru ca timpul e un mijloc de a face mai multi bani pe care sa ii adune si sa ii poata lua dincolo. Stii, in cazul in care ai uitat, Pluto, iubitul tau cu puterea, nu primeste saracii la el. vamuieste bogatii daca doresc sa stea la caldura. Saracii, aia de nu au ei bani sa treaca raul, nu au decat sa isi caute loc altundeva decat la caldura. Eventual pe cer. printre stele.

deci:
cand o sa faci tu copii pentru ca o sa te mariti cu un director care sa te intretina cu banii lui, (sigur ca o sa faci copii ca sa il poti tine langa tine... doar nu traiesti cu impresia ca, copii se fac  din flori sau din dragoste? nu. copii se fac ca sa ai un motiv in plus de a lega un director responsabil de tine - in cazul in care creditul la casa pe 30 de ani nu e suficient.).. deci.. cand o sa faci tu copii, grija ta nu trebuie sa fie despre cum sa ii cresti pe ei fericiti, isteti si sanatosi - mai ales sanatosi la suflet - grija ta trebuie sa fie cum sa gasesti cercuri de potentiali pretendenti la casatorie, mai prosti ca berbecii tai, care sa poata fi convinsi ca ai tai le pot administra mai bine banii, casele, masinile.. whatever. ca doar, domnul director o sa se pensioneze, si daca copii inca nu sunt si ei rezolvati de cel putin un bemveu.. cine te plimba si pe tine pe tarlaua asta ?

uite, pentru cazul in care se mai intreaba lumea, de ce inca nu esti maritata, poti sa le spui linistita: "tatal copiilor mei inca nu a devenit director. si eu nu ma pot marita chiar asa.. cu oricine, chiar daca e bogat. daca nu e director, sa mai munceasca un pic. ori sunt printzesa ori sunt printzesa."

in schimb, te poti apuca de pe acum, sa cauti, printre bogatii pe care ii cunosti (a.. stai.. tu nu cunosti bogati pentru ca ei nu stiu cati bani ai. vezi daca nu iti iei si tu masina bengoasa sa vada lumea ca ai cu ce?).. anyway, poti sa te apuci sa identifici posibili potentiali soti si posibile potentiale sotii pentru copii. daca se poate cu vreo 20 de ani mai mari. doar cand copii sunt la varsta legala, sa se poata casatori repede, ca sa poata mosteni cat mai mult. dupe ce trece varsta de fertilitate a sotilor, sau even better chiar si inainte, oricum, copii o sa poata sa si-o traga cu cine vor ei. eventual niste carne mai proaspata decat a lor. daca se poate gratis, daca se poate fara vreo obligatie.

mult iti ia sa poti asterne niste cuvinte pe scriselea zilele astea. revino-ti. baga-ti mintile in cap. ce te tot astepti de la bogatii bogatilor frumosii frumosilor desteptii desteptilor sa iti vada stralucirea? nu ai invatzat inca LOL, si  inca pe propria piele ca, ciorile se uita doar la luciu? nu la soare, ci la luciul reflectat pe pamant?
sa-ti reamintesc cioara aia din parcul circului de acum un an care te-a distrat cateva zile cand ai vazut cum se chinuia ea micutza sa culeaga o nuca mult prea mare pentru ciocul ei?
asa sunt si bogatii. fericitii fericitilor.

hai, te rog, nu te mai supara asa cand bogatii trebuie sa strige in gura mare ca sunt bogati, ca altfel, nu sta nimeni de vorba cu ei. despre ce? despre frumusetea si nemurirea sufletului lor? care? get real. when did the money have any soul in this lifetime ?

si, just in case ca inca nu ti-ai revenit, sa-ti reamintesc, din printzul tau favorit (Will Smith, a.k.a. Willy, Prince of Bel Air): "We spend money that we do not have, to buy things that we do not need, to impress people who do not care"

luni, 10 martie 2014

inspired. blame it on...

"pisi, te rog nu ma certa, si nu ma bate. te rog, te rog... promit ca sunt cuminte si te sun de fiecare data.. ca sa stii tot. vezi ce cuminte sunt?"
noroc ca am vazut destui adulti abuzati in viata asta. pacat ca nu am recunoscut simptomele mai de dinainte.

avem 2 cazuri in discutie in seara asta. (o sa le povestesc din punctul meu de vedere ca sa nu avem dubii despre ce vorbim. daca va recunoasteti.. stati cuminti,  nu e despre voi :) - pentru ca despre cine e, nu se poate recunoaste ..)

cazul 1. ma indragostesc de un baiat. barbat aproape. aproape printz. sigur ca se indragosteste si el de mine. dar pentru ca dragostea nu dureaza o vesnicie, la un moment dat, pentru ca sunt blonda, si sunt cu capul, incepe sa incoltzeasca in mine gelozia: dar daca ma inseala cu alta si pleaca? ce-ar fi daca cumva as putea face sa se urateasca, sa nu mai aiba grija de el.. sa nu il vrea altcineva? daca cumva se apuca de capul lui sa aiba grija de el, o sa ii si fac scandal.. sa nu avem discutii. poate il si bat. ah.. si stiu.. o sa ascund asta in spatele unor minunate studii psihologice despre cum dragostea dureaza mai mult daca ne certam ca sa avem de ce sa ne impacam. sigur, atat timp cat eu pot sa il insel, dar el e prea uratzit ca sa poata face asta.
ironia sortii: nici el nu ma iubeste pe gratis :):):)

cazul 2. se indragosteste un baiat de mine. sigur, pentru ca e ultimul tren, trebuie sa am grija cum joc cartea asta. mai ales ca e frumos si cam zan.. deci.. il pot tine in lesa scurta: daca nu ma suna o data la 30 min, cand ajunge acasa doarme pe pres. dupa ce il invinetesc prin locurile esentiale privirii ca sa stie lumea ca mananca bataie. sigur, o sa ma iubeasca pentru asta si mai tare, ca doar.. il intretin. nothing in this life is for free. stiu si imi asum. nu am ajuns directoare degeaba, imi permit si eu niste carne tanara pe care sa o pot indeparta fara vreun risc ulterior. oricum e praf, deci, not to much damage to be done. as if i cared.

cazul 3. orbilor. :) (Tudi, te aud. te citesc. "orbilor!") it doesn't even matter. in lumea asta, iubirea imateriala nu are loc sa traiasca. mai devreme sau mai tarziu, exista facturi care trebuie platite, si, deci, cineva trebuie sa le plateasca. de ce as vrea pe cineva in viata asta care sa vrea sa imparta? sa isi imparta sufletul ? pe bune ? de ce?

which one are you? (ah.. do not answer.. AM ASTEPTARI!)

sâmbătă, 8 martie 2014

8 martie ? really ? (cui ai luat flori azi prima - mamei sau sotiei?)

awaken..
azi.. dupa ora.. parca pluteam. acum m-am trezit ca ma deranjeaza un pic glezna.
deci, ca sa iti creasca aripi, Nico, uita ca te folosesti de picioare. oricum nu prea sunt ale tale.. so.. de ce te miri ca doare :)?

de 8 martie, pentru mama mea, :)
http://www.youtube.com/watch?v=-GCPSEpGhnw

Bucharesting.. gets uglier in time. As mai fi stat o viata cu Zana, decat sa vin sa aud in 381 circul pamantului: un "macho", a considerat ca asa e oportun, si tzipe cat il tzin plamanii catre aia de langa el (imbracata in animal print..) : "Fa, nu te mai juca candy crush! nu auzi? termina odata ca te pocnesc!"
eu cred ca as fi coborat instant. nu vreau sa ma ganddesc daca chiar o bate. cert e ca nu erau casatoriti, deci alege sa accepte nemernicia asta.
asa cum aleg multe alte fete. pe care le stiu.
asa cum sunt sigura ca fac multi alti baieti pe care ii stiu.
foarte trist.

uite, de aia, oricand as petrece o viata cu zana, decat sa stau sa inghit frustrarile celor care se simt puternici daca au la cine sa strige.
nu, nu asa se masoara puterea.. nici macar dupa ce ajungi director si o iei de nevasta pe menajera.. tot nu se masoara asa puterea.

Dragi, mame, va rog eu, pentru cand vor creste baietii vostri mari, invatzati-i cum sta treaba cu respectul. daca se poate, nu le transferati frustrarile voastre in drumul lor spre fericire. traiti-va viata fara sa ii otraviti. daca se poate. ca ziceti ca ii iubiti. LOL

in alta ordine de idei, mi se pare trist ca femeile, dupa ce ca societatea le discrimineaza ca sunt femei (si deci nu pot fi mai inteligente decat barbatii, pentru ca nu calca barbati in tocuri, chiar toate..) sunt injosite de baieti, pentru ca indraznesc sa refuze sa stea in fata cratitei, si prefera sa faca altceva cu timpul lor, decat sa le calce lor camasile, si decat sa ii gadile in talpa cat stau sa se uite la TV.
aici, din fericire stiu cazuri de barbati care nu fac asta. ale caror mame cumva merita felicitari.
restul mamelor, care cred ca daca ele au fost menajere, si noi, celelalte meritam sa fim la fel ca ele (ca doar nu putem fi mai bune), n-au decat sa isi stearga baietii la fund pana la adanci batraneti.


vineri, 7 martie 2014

urme de Nor

Noru meu, cand trecea pe langa altii ca el, mergea mandru si apretat, ca si cum lumea s-ar invarti in jurul lui. Cand incepeau sa se ia de el, se uita la mine, cu ochii aia de "wtf, ei nu inteleg cat de frumos sunt?", se apropia de gard, se uita de sus spre ei si mergea mai departe.

Azi, inteleg, ca mersul asta, i se potrivea perfect, printre multe alte lucruri. Lui si doar lui, pentru ca stia clar diferentza intre cine sunt eu, si cine e restul lumii.

In zilele in care alung apa din calea zambetelor, imi e complicat sa pricep cat de gol poate fi spatiul dintre pene, si cum nu poate el tine aerul, pentru ca nu e destul de apretat.

Dar, pe parul lui colorat in 2 culori, mandria pufoseniei nu a avut nici macar o clipa nesigurantza pe care o simt acum venind.

Si stiu, ca in fiecare zi cand ma trezea de dimineatza, stia sigur cine sunt.
Si stiu, ca vreau ca indiferent unde ma arunca visul dimineatza, cand deschid ochii larg, sa stiu cine sunt.

joi, 6 martie 2014

leul cel fricos (wizard from oz)

Cine isi aminteste de leul cel fricos din wizard of oz? Care degeaba are inima mare daca ii e frica de umbra lui?
Cuget: e valabil pt toti leii? Hmm.. sub colti si coama, stralucire si maretie?
De fapt.. stim: leii circula in lume in haite. Conduse de leoaice. Si mai stim ca mai multi lei se bat pentru o leoaica. Not the other way around.
Mda.
Din capitolul: stelele nu mint niciodata.

Draga Luna, te rog, iarta-i cand ii recunosti. Intelege-i ca ei nu iti recunosc stralucirea. Le e frica de umbra lor, cum te-ar putea recnoaste? Le plac papanasii, cum iti plac si tie, dar le e teama de leoaice. Nu vaneaza leoaice, vaneaza caprioare. Pentru leoaice, se bat cu ceilalti lei.

miercuri, 5 martie 2014

butterfly

Cand au aparut fluturii?
Nici nu mai stiu exact.
Stiu acum, ca am rapit o carte cu fluturi de la dl. Mnz. Acu secole, cand am stat eu la el la craiova. Pe vremea cand eram tweety-blond.
Inainte de ea, au fost sigur fluturii negrii aparuti zburand in jurul meu si ai norului pufos.. din ziua in care lucrurile s-au sters. Si pentru ca s-au sters.. am uitat, in timp, cand anume a fost.
Apoi am inceput sa inteleg fluturii si sa citesc despre culori.
Fluturii ma ajuta sa inteleg nedumerirea mea despre felul incare irisii intzeleg culorile. Albastrul mai exact.
Pentru ca eu, azi, inca nu sunt sigura ca toata lumea intelege culoarea albastra asa cum o vad eu.
Citind despre fluturi am inceput sa ii plac.. comportamental.
Inteleg si vad fluturii sub forma de oameni.
Bine ca nu trebuie sa ii nominalizez.

Acum sunt in etapa in care invatz sa vanez fluturi.
Trebuie sa stiu sa vanez fluturi pentru ca am unul de prins.
Vanatoarea de fluturi in schimb nu se face in public, galagios, cu armele pe masa. E intr-un fel, subtila ca razele soarelui cand ii coloreaza aripile in culorile pe care le are el scrise cand se transforma in fluture.
..desigur, vanatoarea de fluturi nu poate fi zarita si inteleasa de toata lumea. Pentru ca daca nu stii cum se prind fluturii... risti sa ii omori. Si ei, oricum au viata scurta.

Astept. Ziua in care fluturele va intelege ce este el de fapt, si care e rolul lui in lumea asta. Si atunci o sa ii arat o oglinda, sa isi vada culoarea si aripile.

duminică, 2 martie 2014

mergand deasupra norilor..

A plouat azi... all day long.
Nu mi-a fost foarte bine. As fi vrut sa stiu daca ploaia.. whatever.
Am coborat din tren fix acolo unde ma astepta. M-am dat cu masina printr-o ceatza deasa.. ca vreo 2 km am avut senzatia ca plutesc pe nori. Calc prin nori. Cumva calc prin nori. Cum am zis eu vineri seara? De acum inainte... therefore... calc pe nori.
Mai aproape de cer, aerul e mai rece.. ploaia se transforma in lapovitza. Si cade de sus... spre mine. Din fatza sa fie sigura ca o vad. Poate ninge? Ca in realitate.
Exista nori doar de zapada? Vreau un nor care nu ploua, care doar ninge. :) may i?

Printzesele, se asteapta cu flori. Si fructe si rafaello. Hmm..

Despachetez. Incet sa nu sifonez frunzele tuturor salatelor pe care le-am adus cu mine.. sa fiu in siguranta.
Merg la masa.... culmea ospitalitatii:
"Un ceai de toate plantele fara tei?"
... pentru ca oamenii ma iubesc si ma tin minte. Stiu.

..dar am nevoie de altceva. Acum. 

sâmbătă, 1 martie 2014

R. (de la Respect) (wateRish)

sa deschidem cutia.. Pandorei.
pentru ca legatura veche s-a rupt, le-am reinsirat. looks like this.
listening to Fergie - A little party..
..pentru ca sunt lucruri cu care rezonez diferit..
(as in: Fergie, Justin, Jlo, Guetta, Daddy y yankee, Pharrell)

R. de la Respect. pentru ca daca exista o litera din alfabet pe care sa o prefer, asta e. R. Respect. Reciproc. Re-. Ra. iRis. noR. dReam. Realm. Real. Recurrence. tocmai am realizat ca exista o succesiune de litere care mi se intampla prea des in viata. anyways, Respect.
colectia de fluturi de anul asta. mai exact 3 fluturi si o libelula, argintii. si inca unul albastru verzui, dintr-o sticla de fitze. cu S. de la MM. fluturele Marii.
colectia de faianta de Barcelona. Gaudiana. care, chiar si dupa ce se va lua culoarea de pe toate literele, vom sti ca scrie "DreamEver". indiferent de ordinea viselor, Dream. harder. :) make it real. :)
inima de argint. sa nu uit ca am si asa ceva. de metal alb, putin cam moale pentru gustul meu, dar macar nu se sparge. doar se indoaie din cand in cand si ramane cu urme. hmm. nu, nu se intampla asa...
delfinul de acu 2 ani, de la martisor. pentru ca delfinii se aud si se recunosc de departe si se iubesc mult mai mult decat stim noi. poate invat :)

piatra albastra. de burano. din burano, nu de la MilleFiori. care sa ma apere de rele. stiu eu ca pietrele albastre apara de rele. asa stiu eu de copil.

insirate pe o sarma de argint. care nu o sa se rupa niciodata. :)

pandora's by Nico. cum ar zice cineva :)

pentru fani: atat timp cat arta si sufletul nu sunt apreciate, Nico nu mai aduce la suprafata lumii suflet de la ea, ca sa fie criticat de pietre seci. dar.. stati cuminti, is not lost.
pentru cunoscatori: nu, nu cred ca avem cu toti suflet. stiu, suna crud. pot oricand sa va arat niste rani. si niste pene rupte. daca am avea cu toti suflet, am avea loc unii de alti, impletind. din pacate sunt printre noi pietre care nu au suflet. indiferent de cata apa le spala, vor ramane la fel de seci.