when i say you don't even know my name.. you don't.
incerc sa adorm si ..imi amintesc ca e marti 17. inainte de luni. 18. what a perfect day pt un bal la palat.
de ceva vreme fluturii s-au colorat. sigur, in ce culori ?
unii in alb. care in seara asta dupa toate culorile lumii, mi-au sarit in fata, sa-mi aminteasca de primul nor alb care m-a acoperit intr-o zi de decembrie.. acu multi ani. cand stiam clar ca mama e in casa, si am plecat sa vad ce face tata in talechiu. si pentru ca usa la caput se deschidea usor, odata cu lumina, m-a luminat o pufosenie uriasa ..mai mare ca mine... care m-a pus jos si a inceput sa maa linga cu limba lui aspra. disperare maxima.. daca ma mananca? poate mai bine era... nu mai stiu cum il cheama. dar cand o sa fie mare, Noru meu o sa fie asa ca el.
unii in portocaliu. pentru ca mie, nimeni nu o sa mai imi aduca vreodata portocale, asa cum imi aducea Achi, fix in 5 decembrie. seara. poate doar ei. pentru ca in timp ce alti copii isi lustruiau pantofii, eu cuminte ca o printesa primeam portocale de la el. putea sa nu vina Mosu, nu mai conta. si anul asta, mai mult ca niciodata, mai aproape ca niciodata, mi-au lipsit portocalele furate.. dar, da.. viata m-a invatzat sa nu ma astept la nimic de la oameni. si totusi, exista unul de la care ma asteptam sa stie ca astept sa imi aduca portocale..
..si Cera rade spre mine, cu ochii ei verzi. "nu ma vezi ce culoare am?" :)
unii in verde.. ca Bradul meu din '89. intzepatori. aspri.
luni. 18. ..tata oprind masina peste drum de matusa, in fata fantanii. .. un satean, vazand numarul de la masina: "doara nu mergeti la Timisoara?" "ba da" "da' mai stati cateva zile, ca la Timisoara se trage!" "nu o sa se traga in noi, noi mergem acasa!"
Holod. coltul ala de strada pe care o sa mi-l amintesc intotdeauna. unde, pentru ca aveam numere de TM, ne-au oprit. armata, desigur, sa controleze ce e in masina. "de unde aveti Bradul?" "...." "de unde aveti Bradul? dati-l jos!" "Bradul meu! de ce sa il dati jos????" "Lasa-i .. si-asa merg la Timisoara..cine stie daca ajung cu el pana acolo"
da, ajung. sigur ca ajung.
eroii nu mor niciodata.
pentru ca peste ani, Bradul de craciun inseamna altceva. inseamna ca eu sunt libera sa scriu ce vreau, si voi ar trebui sa nu ma judecati asa aspru.
pentru ca peste ani, sa avem cu toti dreptul sa gandim si sa exprimam, fara sa ne fie teama. asa ar trebui. is it?
eroii nu mor niciodata.
pentru ca peste ani, am inteles ca asteptarile despre alti sunt cioburi ale oglinzilor noastre. si nu am rabdare sa recistesc Alice through the looking glass..
http://en.wikipedia.org/wiki/Through_the_Looking-Glass
unii fluturi sunt negri. pentru ca zilele astea.. asa cum in alte zile sarbatorim cu zile libere legale, ar trebui sa sarbatorim cu putina recunostinta. putina. ingaduinta. toleranta.
sunt perioade de timp din viata asta pe care nu mi le amintesc, deloc. sunt clipe pe care le tin minte ca si cum ar fi fost ieri. le scriu, just in case..
unii fluturi sunt albastri. ca si cioburile cristaline din care s-au transformat in fluturi. pe care le tot sparg, in fiecare zi, si care refuza sa se transforme in apa, si se cristalizeaza la loc, in copac cu radacini de apa clara. apa clara.
strangely enough, cineva a facut curat, si a alungat toti fluturi morti, cazuti prin jurul meu. cine? si mai ales, de ce?
incerc sa adorm si ..imi amintesc ca e marti 17. inainte de luni. 18. what a perfect day pt un bal la palat.
de ceva vreme fluturii s-au colorat. sigur, in ce culori ?
unii in alb. care in seara asta dupa toate culorile lumii, mi-au sarit in fata, sa-mi aminteasca de primul nor alb care m-a acoperit intr-o zi de decembrie.. acu multi ani. cand stiam clar ca mama e in casa, si am plecat sa vad ce face tata in talechiu. si pentru ca usa la caput se deschidea usor, odata cu lumina, m-a luminat o pufosenie uriasa ..mai mare ca mine... care m-a pus jos si a inceput sa maa linga cu limba lui aspra. disperare maxima.. daca ma mananca? poate mai bine era... nu mai stiu cum il cheama. dar cand o sa fie mare, Noru meu o sa fie asa ca el.
unii in portocaliu. pentru ca mie, nimeni nu o sa mai imi aduca vreodata portocale, asa cum imi aducea Achi, fix in 5 decembrie. seara. poate doar ei. pentru ca in timp ce alti copii isi lustruiau pantofii, eu cuminte ca o printesa primeam portocale de la el. putea sa nu vina Mosu, nu mai conta. si anul asta, mai mult ca niciodata, mai aproape ca niciodata, mi-au lipsit portocalele furate.. dar, da.. viata m-a invatzat sa nu ma astept la nimic de la oameni. si totusi, exista unul de la care ma asteptam sa stie ca astept sa imi aduca portocale..
..si Cera rade spre mine, cu ochii ei verzi. "nu ma vezi ce culoare am?" :)
unii in verde.. ca Bradul meu din '89. intzepatori. aspri.
luni. 18. ..tata oprind masina peste drum de matusa, in fata fantanii. .. un satean, vazand numarul de la masina: "doara nu mergeti la Timisoara?" "ba da" "da' mai stati cateva zile, ca la Timisoara se trage!" "nu o sa se traga in noi, noi mergem acasa!"
Holod. coltul ala de strada pe care o sa mi-l amintesc intotdeauna. unde, pentru ca aveam numere de TM, ne-au oprit. armata, desigur, sa controleze ce e in masina. "de unde aveti Bradul?" "...." "de unde aveti Bradul? dati-l jos!" "Bradul meu! de ce sa il dati jos????" "Lasa-i .. si-asa merg la Timisoara..cine stie daca ajung cu el pana acolo"
da, ajung. sigur ca ajung.
eroii nu mor niciodata.
pentru ca peste ani, Bradul de craciun inseamna altceva. inseamna ca eu sunt libera sa scriu ce vreau, si voi ar trebui sa nu ma judecati asa aspru.
pentru ca peste ani, sa avem cu toti dreptul sa gandim si sa exprimam, fara sa ne fie teama. asa ar trebui. is it?
eroii nu mor niciodata.
pentru ca peste ani, am inteles ca asteptarile despre alti sunt cioburi ale oglinzilor noastre. si nu am rabdare sa recistesc Alice through the looking glass..
http://en.wikipedia.org/wiki/Through_the_Looking-Glass
unii fluturi sunt negri. pentru ca zilele astea.. asa cum in alte zile sarbatorim cu zile libere legale, ar trebui sa sarbatorim cu putina recunostinta. putina. ingaduinta. toleranta.
sunt perioade de timp din viata asta pe care nu mi le amintesc, deloc. sunt clipe pe care le tin minte ca si cum ar fi fost ieri. le scriu, just in case..
unii fluturi sunt albastri. ca si cioburile cristaline din care s-au transformat in fluturi. pe care le tot sparg, in fiecare zi, si care refuza sa se transforme in apa, si se cristalizeaza la loc, in copac cu radacini de apa clara. apa clara.
strangely enough, cineva a facut curat, si a alungat toti fluturi morti, cazuti prin jurul meu. cine? si mai ales, de ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu